DISTRIBUIȚI
The Caspian Times

Ministrul afacerilor externe al Turciei se va deplasa săptămâna viitoare în Arabia Saudită, într-un moment în care Ankara caută o reconciliere cu Riadul, după ani de tensiuni, a anunţat joi un înalt responsabil turc, informează AFP, potrivit agerpres.  

Dacă informaţia va fi confirmată, aceasta va fi prima vizită a unui oficial turc în Arabia Saudită după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul ţării sale din Istanbul, în 2018, asasinat care a provocat o deteriorare puternică a relaţiilor între cele două ţări.


Citește și : Politicienii germani vor să limiteze mandatul de cancelar! Merkel este la putere de 16 ani

Şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu „are prevăzut să efectueze o vizită în Arabia Saudită săptămâna viitoare”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil turc sub protecţia anonimatului, fără alte precizări.

Anunţul privind această vizită prevăzută intervine la două zile după o discuţie telefonică între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi regele Salman al Arabiei Saudite.

Relaţiile dintre Turcia şi Arabia Saudită, două puteri ale lumii musulmane, s-au degradat serios în ultimii ani, în special după asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Ankara a afirmat de mai multe ori că puterea saudită a fost implicată „la cel mai înalt nivel” în această crimă.

Citește și : Un fost prezentator de ştiri a fost ASASINAT în Kandahar

În acest context, Arabia Saudită şi-a redus masiv importurile din Turcia şi a luat decizia de a închide mai multe instituţii şcolare gestionate de Ministerul Educaţiei turc pe teritoriul său, două subiecte ce ar urma să figureze pe agenda discuţiilor.

Tot mai izolată diplomatic, Turcia şi-a înmulţit în ultimele luni declaraţiile conciliante în direcţia Arabiei Saudite şi a aliaţilor acesteia, printre care Egiptul, unde o delegaţie de înalţi diplomaţi turci efectuează o vizită începând de miercuri.