DISTRIBUIȚI
Reuters

O reuniune la vârf se desfăşoară începând de luni la Haga, marile puteri mondiale reuniundu-se cu ocazia celei de-a 23-a Conferinţe a statelor membre ale Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), informează AFP, potrivit agerpres.

Este prima conferinţă de acest gen după ce o majoritate de 193 de state membre a votat în favoarea întăririi puterilor OIAC, în iunie, autorizând-o să desemneze autorul unui atac chimic şi nu doar să documenteze utilizarea unei asemenea arme.


Citeşte şi: Rusia nu renunţă la Insulele Kurile

De acum încolo, organizaţia poate atribui responsabilitatea pentru (viitoare) atacuri chimice, peste tot în lume, cu condiţia ca ţara pe teritoriul căreia a avut loc incidentul să ceară acest lucru, o decizie determinată de amplificarea recurgerii la arme chimice, în pofida unei vii opoziţii din partea Iranului, Siriei şi Rusiei, care au comparat atunci OIAC cu un „Titanic pe cale să se scufunde”.

Atacuri chimice repetate începând din 2013 în Siria, un fost agent rus otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok în martie în Marea Britanie, otrăvirea cu VX a fratelui vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong Un în Malaezia în 2017: rolul organizaţiei s-a extins în mod considerabil în ultimii ani.

În aprilie, autorităţile olandeze au arestat şi expulzat patru agenţi ruşi ce pregăteau un atac cibernetic ce viza sediul OIAC din Haga, la scurt timp după tentativa de otrăvire a fostului agent rus Serghei Skripal la Salisbury, tentativă de care Londra a acuzat Moscova, ce dezminte orice responsabilitate.

Cu câteva zile înainte de reuniunea-cheie a organizaţiei, noul său director general Fernando Arias a recunoscut că OIAC traversează „o perioadă dificilă” după o serie de atacuri. Cu toate acestea, „sentimentul statelor membre este că OIAC este mai necesară ca oricând”, a estimat fostul şef al diplomaţiei spaniole pentru AFP.

Arias, care a preluat noua funcţie în iulie, va susţine luni un discurs în deschiderea conferinţei, în timpul căreia statele membre, printre care Rusia, SUA, Marea Britanie şi Franţa, vor dezbate asupra punerii în aplicare a noilor împuterniciri acordate OIAC.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2013, organizaţia este însărcinată cu supervizarea aplicării Convenţiei asupra Interzicerii Armelor Chimice (CIAC), care interzice producţia şi stocarea de arme chimice. OIAC a afirmat că a contribuit la eliminarea cu 96% a stocurilor mondiale declarate de arme chimice după intrarea în vigoare a convenţiei, în 1997.
„Obiectivul principal este de a consolida organizaţia şi de a ne gândi că succesul din cei peste 21 de ani (de activitate) trebuie să fie menţinut”, a declarat Arias.

În timpul conferinţei, OIAC ar trebui inclusiv să facă faţă discuţiilor furtunoase cu privire la o nouă echipă de anchetă, însărcinată să-i desemneze pe cei responsabili de atacuri în Siria şi a cărei activitate ar urma să debuteze la începutul anului viitor.

Formată din circa zece membri, echipa are drept obiectiv desemnarea celor responsabili de atacurile chimice comise în Siria din 2013. Ea trebuie să publice un raport complet cu privire la atacul comis în aprilie asupra oraşului sirian Douma. Rezulte preliminare au indicat un posibil recurs la clor, dar nu şi utilizarea de gaz iritant.