DISTRIBUIȚI

Misiunea internaţională însărcinată să stabilească originea coronavirusului SARS-CoV-2 s-a reunit pentru prima oară, în format virtual, cu experţii chinezi, a indicat şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP, potrivit agerpres.

„OMS continuă să lucreze pentru a stabili originile virusului cu scopul de a preveni viitoare epidemii”, a declarat presei directorul său general, Tedros Adhanom Ghebreyesus.


Citește și : Ungaria PRELUNGEŞTE închiderea frontierelor

„În prezent, un grup de experţi internaţionali şi-a ţinut prima reuniune virtuală cu omologii lor chinezi”, a adăugat el.

Această agenţie specializată a ONU speră ca misiunea internaţională să poată să se deplaseze pe teren în China pentru a ancheta asupra virusului SARS-CoV-2, aflat la originea pandemiei de COVID-19, care a făcut peste 1,2 milioane de morţi în lume de la sfârşitul anului 2019.

„Aşteptăm cu nerăbdare ca echipa să se desfăşoare pe teren”, a susţinut responsabilul pentru situaţiile de urgenţă al OMS, Michael Ryan, avertizând că este nevoie uneori de „luni, chiar ani pentru ca anchete aprofundate să fie efectuate pe teren”.

Marea majoritate a cercetătorilor sunt de acord că noul coronavirus este fără îndoială apărut la lilieci, dar oamenii de ştiinţă cred că el a trecut printr-o altă specie înainte de a se transmite omului.

Comunitatea ştiinţifică internaţională şi OMS speră să descoperă această verigă lipsă cu scopul de a înţelege mai bine ce s-a petrecut, pentru a ţinti mai bine practicile cu riscuri şi a evita o nouă pandemie.

OMS doreşte să fie pus în aplicare „un ansamblu de anchete lungi şi exhaustive” atât în China, cât şi în alte ţări pentru a încerca să se stabilească originea virusului, a explicat Mike Ryan, subliniind în special că au existat cazuri de contaminare prin nurci în Europa, precum şi cazuri de animale contaminate de oameni.

Înaltul responsabil a subliniat importanţa de a nu se face în grabă aceste anchete şi de a stabili „încrederea între oamenii de ştiinţă şi între guverne”.

„Este un subiect complex şi avem nevoie să obţinem răspunsurile bune. Nu un răspuns care să satisfacă necesităţile politice în mod rapid. Suntem oameni de ştiinţă”, a indicat Ryan.

„Important este ca noi să cunoaştem adevărul, nu doar să efectuăm o anchetă”, a insistat el.

OMS, calificată drept „marionetă a Chinei” de către Washington, a fost criticată virulent de SUA pentru că a întârziat să decreteze starea de urgenţă, în timp ce noul coronavirus a fost semnalat încă de la sfârşitul lunii decembrie în China.

De la declararea alertei sanitare internaţionale la sfârşitul lunii ianuarie, Comitetul de urgenţă al OMS asupra COVID-19 – constituit dintr-un grup de experţi ad-hoc – s-a reunit în cinci rânduri.

Citește și : Seismul din Marea Egee a produs un mini-tsunami – VIDEO

Cu ocazia reuniunii sale de vineri, el a publicat noi recomandări, cerând în special OMS să-şi actualizeze directivele cu privire la călătoriile internaţionale aeriene.

„Este clar că utilizarea testelor trebuie să ocupe acum un loc mult mai important decât carantina”, a indicat în conferinţa de presă preşedintele Comitetului de urgenţă, profesorul Didier Houssin, subliniind „toate eforturile care au fost făcute de companiile aeriene şi de aeroporturi”.