DISTRIBUIȚI
Europa Cinemas

Prima ediţie a Nopţii cinematografului european va avea loc în perioada 3-7 decembrie 2018 în întreaga Uniune şi se preconizează că va atrage un public de peste 7.200 de persoane, se arată într-un comunicat de presă al executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Lansată ca parte a programului Europa creativă – MEDIA, care a sprijinit sectorul audiovizual european în ultimii 27 de ani, iniţiativa „Noaptea cinematografului european” îşi propune să demonstreze că, pe lângă contribuţia la dezvoltarea industriilor culturale şi creative europene, Uniunea aduce totodată beneficii societăţii noastre în ansamblul ei. Cu cele aproximativ 50 de proiecţii gratuite programate în întreaga UE în perioada 3-7 decembrie, obiectivul acestei iniţiative a Comisiei Europene este de a apropia Europa de oameni şi, în acelaşi timp, de a sărbători împreună cu aceştia bogăţia filmelor europene.


Citește și : Tusk:Dacă parlamentul britanic respinge acordul privind Brexitul, va fi un Brexit fără acord sau nu va mai fi Brexit

Mariya Gabriel, comisarul responsabil pentru economia digitală şi societatea digitală, a declarat: „Cinematograful este o parte esenţială a bogatei şi diversei noastre culturi europene. El contribuie la întărirea legăturilor dintre oamenii care resimt aceeaşi pasiune şi emoţie pentru film. Noaptea cinematografului european este o bună ocazie pentru a demonstra această diversitate şi pentru a ilustra importanţa sprijinirii unei producţii de filme bogate, libere şi diverse. Prin toate acţiunile întreprinse în favoarea cinematografiei europene, Uniunea îşi face simţită prezenţa în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor săi”.

Comisarul Tibor Navracsics, responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, a adăugat: „Filmele europene fac parte din patrimoniul nostru cultural, pe care l-am sărbătorit pe tot parcursul anului, cu obiectivul de a-l face accesibil tuturor. În acest spirit, Noaptea cinematografului european le va arăta cetăţenilor modul în care politica europeană este legată de vieţile lor, de emoţiile pe care le simt în cinematografe, precum şi modul în care, prin participarea la un eveniment local, pot lua parte la o experienţă partajată de întreaga Europă.”

Fiecare dintre cele 34 de cinematografe care participă la iniţiativă va organiza un eveniment special de după-amiază, la care va proiecta unul dintre cele 20 de filme sprijinite de programul MEDIA. Această listă include „Cold War” („Războiul rece”), „The Killing of a Sacred Deer” („Uciderea cerbului sacru”), „Girl” („Fata”) şi „Border” („Graniţă”).

Filmele au fost alese de cinematografele locale, pentru a le permite acestora să-şi adapteze programul la interesele şi caracteristicile diverselor categorii de public. Sălile locale sunt, toate, cinematografe de renume, aparţinând reţelei Europa Cinemas, coordonată de programul Europa creativă – MEDIA şi de postul de televiziune ARTE.

Citește și : Kievul studiază posibilitatea întreprinderii unor „măsuri în oglindă” față de Rusia

Proiecţiile vor fi urmate de o scurtă dezbatere în cadrul căreia iubitorii de film vor avea ocazia să discute filmele cu realizatori şi critici de film. Vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, pentru a explica mai bine programul MEDIA şi importanţa acestuia pentru modelarea peisajului audiovizual european.