DISTRIBUIȚI
BBC.com

Prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed a cerut miercuri comunităţii internaţionale să nu se amestece în conflictul din regiunea Tigray, în timp ce termenul-limită de 72 de ore pe care l-a dat rebelilor pentru a se preda trebuia să expire, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Ca stat suveran, Etiopia are tot dreptul să susţină şi să aplice legile sale pe propriul teritoriu”, a declarat Abiy într-un comunicat. „Respingem orice amestec în afacerile noastre interne”.


Citește și : Xi Jinping îl felicită pe Joe Biden pentru victoria în alegerile din SUA

Duminică, Abiy a anunţat că Frontul de Eliberare Populară din Tigray (TPLF) avea 72 de ore să se predea, dar grupul a declarat anterior că nu va înceta să lupte sau negocia până când guvernul federal îşi retrage trupele din Tigray.

Laureatul Nobel Abiy, care a primit premiul anul trecut pentru că a ajuns la pace cu Eritreea vecină, este supus unei presiuni considerabile din partea comunităţii internaţionale de la debutul conflictului, în urmă cu trei săptămâni.

Marţi, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, s-a declarat alarmată după rapoarte privind prezenţa tancurilor şi a artileriei în jurul Mekelle, capitala Tigray, în timp ce Josep Borrell, şeful politicii externe a Uniunii Europene, a cerut „încetarea ostilităţilor”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situaţie – la care Abiy se referă nu ca la un conflict, ci ca la „o operaţiune de aplicare a legii”.

Între timp, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui ales al Statelor Unite Joe Biden, Jake Sullivan, şi-a exprimat îngrijorarea miercuri cu privire la „violenţa împotriva civililor, inclusiv potenţiale crime de război”.

„Ambele părţi ar trebui să înceapă imediat dialogul facilitat de UA” (Uniunea Africană n.r.), a scris el pe Twitter.

Conflictul dintre guvernul etiopian şi Tigray a început în această lună când Abiy a desfăşurat trupe pentru a înăbuşi o revoltă a TPLF.

TPLF a dominat mult timp politica etiopiană, dar de când a preluat funcţia în 2018, reformistul Abiy a intrat în conflict cu elitele din Tigray, eliminându-le din guvern şi instituţiile de stat.

Citește și : Austria începe din 4 decembrie campania de testare pentru COVID-19 a populaţiei

Ambele părţi au raportat vărsare de sânge, dar întreruperea internetului şi blocarea liniilor telefonice fac dificil să se înţeleagă ce se întâmplă pe teren în Tigray.

Sute de persoane au fost ucise şi peste 40.000 de etiopieni au fugit de luptele care s-au extins acum în Sudanul vecin.