DISTRIBUIȚI

Economia germană va pierde peste 260 miliarde de euro din valoarea adăugată generată până în 2030 din cauza războiului din Ucraina şi a preţurilor mari la energie, care vor genera efecte negative pe piaţa muncii, artă un studiu publicat marţi de Institute for Employment Research (IAB), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit acestui studiu, în 2023 Produsul Intern Brut al Germaniei va fi cu 1,7% mai mic iar numărul persoanelor ocupate va fi mai mic cu 240.000 de persoane, decât dacă invazia rusească în Ucraina nu ar fi avut loc.


Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

„Creşterea economică este afectată în special de majorare preţurilor la combustibili fosili. Aceştia afectează atât exporturile cât şi opţiunile de consum ale gospodăriilor private”, susţin autorii studiului.

Primele de preţ pentru bunurile importate precum combustibili fosili, metale şi alimente este posibil să se reducă numai pe termen mediu. Efecte negative pot fi aşteptate de asemenea cu privire la investiţiile în construcţii.

„Războiul a anulat revenirea post-corona în Germania. Dacă criza energetică se va înrăutăţi, economia ar putea aluneca în recesiune”, avertizează cercetătorul IAB, Enzo Weber.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

Una dintre cele mai lovite va fi industria ospitalităţii, care a fost deja afectată de pandemia de coronavirus şi este posibil să resimtă efectele diminuării puterii de cumpărare a consumatorilor. Sectoarele cu un consum intensiv de energie, precum industria chimică şi producţia de metale, ar urma să fie şi ele afectate în mod special.

Cercetătorii au calculat că, dacă preţurile la energie, care până acum s-au majorat cu 160%, s-ar dubla încă odată, PIB-ul Germaniei în 2023 ar putea fi cu aproape 4% mai mic decât ar fi fost fără război. Conform acestui scenariu, numărul persoanelor ocupate ar fi mai mic cu 660.000 de persoane peste trei ani şi cu 60.000 de persoane în 2030.