DISTRIBUIȚI
Inhabitat

Un agent imobiliar a stârnit furia parizienilor după ce a cerut 1 milion de euro pentru o garsonieră de 30 de metri pătrați din Paris, a scris, luni, Le Figaro, potrivit mediafax.

După postarea anunțului, bărbatul, director de agenţie, a primit mai multe mesaje de amenințare.


Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

„Înţeleg că preţul pentru un studio ar putea să şocheze într-adevăr. Dar există legea cererii şi ofertei, iar pe de altă parte suntem într-o zonă ultra-turistică. Reacţiile acestea sunt total disproporţionate”, a spus agentul imobiliar Philippe Lederman, contactat de cotidianul Le Figaro.

Proprietatea, aflată la etajul al treilea al unei clădiri istorice din cărămidă, fără lift, se situează pe celebra Champs du Mars, în apropierea Turnului Eiffel. Potrivit specialiștilor, un milion de euro este mai degrabă prețul unui apartament de 100-150 de metri patraţi, din aceeaşi zonă.

După ce a primit mai multe ameninţări, bărbatul a retras anunțul privind garsoniera, dar a anunțat că va relua procesul de vânzare.

„Nu aş fi anticipat asemenea critici din cauza acestui anunţ”, a declarat agentul imobiliar.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

În Paris, preţurile imobilelor pot atinge niveluri ameţitoare. Motivul este cererea mare într-o piaţă în care oferta de apartamente este mică, ceea ce le permite agenţilor să ceară suma maximă posibilă pe proprietăţi aflate în zone turistice renumite.

Situaţia este similară cu cea din marile oraşe ale României, unde prețurile sunt ridicate. Specialiștii consideră că este necesară o corecţie.

În Cluj Napoca, unul din centrele economice cu cele mai mari preţuri la locuinţe, metrul pătrat costă peste 1.600 de euro, în timp ce la nivel naţional preţul mediu este de 1.270 de euro pe metru pătrat, iar în Bucureşti de 1.380 de euro pe metru pătrat.