DISTRIBUIȚI

Rusia a redus joi preţul vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V la 866 de ruble (circa 12 dolari), ceea ce reprezintă jumătate din preţul original, relatează dpa, potrivit agerpres.

Vaccinul se află pe lista medicamentelor esenţiale, astfel că preţul său trebuie controlat de stat, a anunţat guvernul într-un comunicat.


Citeşte şi: O echipă de medici români a ajuns în capitala Slovaciei

„Această reducere de preţ a fost posibilă datorită dezvoltării şi optimizării producţiei industriale a vaccinului”, a declarat ministrul comerţului, Denis Manturov.

În plus, cantităţile produse au fost mărite semnificativ odată cu începutul vaccinării în masă în Rusia, un alt motiv pentru care Sputnik V a devenit mai ieftin de fabricat, a spus el.

Totuşi, noul preţ se aplică numai pentru programul de vaccinare din Rusia, a precizat Manturov.

Citeşte şi: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab

Sputnik V a fost aprobat de autorităţile ruse în august, deşi faze a treia a testelor clinice nu se încheiase încă. Acest lucru a declanşat un val de critici la nivel internaţional, notează dpa.

Rusia a mai înregistrat vaccinul şi în alte 36 de ţări, potrivit Fondului rus pentru investiţii directe.