DISTRIBUIȚI
afp

Înalta Curte a Marii Britanii a anunţat joi că a considerat ‘fără echivoc’ recunoaşterea opozantului Juan Guaido ca ‘preşedinte interimar’ al Venezuelei, într-un caz ce vizează stabilirea autorităţii ce poate dispune de rezervele de aur ale acestei ţări depozitate la Banca Angliei, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Guvernul britanic îl recunoaşte pe dl Guaido ca preşedinte constituţional interimar al Venezuelei’ şi, ‘în virtutea doctrinei ”O singură voce”, Curtea acceptă această declarare ca fără echivoc’, a scris judecătorul Nigel Teare în decizia sa.


Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Banca Centrală a Venezuelei (BCV) a anunţat imediat că va face recurs. Acest verdict ‘ignoră în totalitate realitatea din teren’, a declarat Sarosh Zaiwalla, avocatul BCV.

După recunoaşterea de către Foreign Office a opozantului Juan Guaido, pe atunci preşedintele Adunării Naţionale a Venezuelei, drept preşedinte interimar al ţării în februarie 2019, Banca Angliei a refuzat în mod sistematic să restituie Caracasului o parte din rezervele de aur de 2 miliarde de dolari depozitate acolo.

În timpul audierilor, avocaţii BCV au arătat că, prin relaţiile sale diplomatice cu preşedintele Nicolas Maduro, Regatul Unit recunoaşte acest regim, chiar dacă nu îl aprobă.

Venezuela a efectuat mai multe cereri pentru recuperarea a 1 miliard de dolari în lingouri, în timp ce Guaido s-a adresat de două ori în scris Băncii Angliei pentru a-i cere să respingă aceste solicitări.

Confruntată cu refuzul Băncii Angliei, BCV a citat-o în faţa unui tribunal, arătând că are nevoie de fondurile respective pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

‘Acest rezultat va întârzia şi mai mult lucrurile, în defavoarea venezuelenilor ale căror vieţi sunt ameninţate’, a spus avocatul Zaiwalla.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

În schimb, apărătorul consiliului de administraţie alternativ al BCV, numit de Juan Guaido şi invalidat de Curtea Supremă, a scos în evidenţă riscul ca aurul ţării să fie delapidat în profitul conducătorilor regimului.

Spre a-şi demonstra buna-credinţă, BCV a propus în aprilie ca aurul să fie transferat direct Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care s-a declarat dispus să ia în calcul varianta, cu anumite condiţii.