DISTRIBUIȚI

Preşedinţia slovacă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este dispusă să desfăşoare în acest an întrevederi în formatul „5+2” „ori de câte ori este nevoie, dacă va există o agendă clară”, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE, Miroslav Lajcak, după întrevederea avută la sfârşitul săptămânii trecute, la Tiraspol, cu preşedintele autoproclamatei republici transnistrene, Vadim Krasnoselski, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Preşedintele în exerciţiu al OSCE a precizat că pentru tratative ar fi necesar un acord prealabil din partea Chişinăului şi din partea Tiraspolului, transmite INFOTAG cu referire la presa transnistreană.


Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria

„Suntem gata sa ajutăm. Sper că munca va continua şi vom vedea rezultate concrete. Suntem gata să convocăm următoarea întâlnire în format „5+2″ atunci când vom avea perspectiva de a obţine ceva concret. Aş vrea ca aceasta să se întâmple până la vară, dar totul depinde de voinţa părţilor”, a spus diplomatul. El şi-a exprimat dorinţa ca anul 2019 „să devină un an al unor rezultate concrete şi bune”.

Referindu-se la menţinerea lui Franco Frattini în funcţia de reprezentant special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Miroslav Lajcak a dat asigurări că acesta este „un politician cu o susţinere puternică, ce şi-a demonstrat eficacitatea în aceasta funcţie”.

La rândul său, liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, şi-a exprimat convingerea că actuala preşedinţie a OSCE va da un nou impuls realizării acordurilor deja semnate şi înregistrării unor noi înţelegeri, fapt ce va permite anului 2019 să devină „un an de tranziţie”.

Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

Întrebat de jurnaliştii slovaci despre perspectivele soluţionării definitive a conflictului transnistrean şi despre posibilitatea reîntregirii teritoriului Republicii Moldova, liderul de la Tiraspol a declarat că „fiecare parte are propria viziune de a pune capăt confruntării”. „Pentru Moldova aceasta este integrarea, iar pentru Transnistria este recunoaşterea Republicii Moldoveneşti Nistrene ca stat independent. Apărăm aceasta poziţie şi îndeplinim voinţa poporului, care a fost exprimată la referendum. Considerăm că diferendul poate fi soluţionat prin recunoaşterea statalităţii transnistrene”, a subliniat liderul administraţiei de la Tiraspol.

Vorbind despre perspectivele retragerii pacificatorilor ruşi din Zona de Securitate, Krasnoselski a spus că „Transnistria nu va purta niciun fel de discuţii asupra acest subiect atât timp cât conflictul nu va fi soluţionat”.