DISTRIBUIȚI
Strateq.az

Preşedintele uzbec Şavkat Mirzioev a declarat duminica aceasta că s-au înregistrat victime printre civili şi în rândul forţelor de menţinere a ordinii publice în timpul protestelor din provincia Karakalpakstan din nord-vestul Uzbekistanului, informează Reuters, care citează agenţii de presă ruse, potrivit agerpres

Agenţia de presă RIA Novosti vorbeşte de victime care ar include şi persoane decedate, în timp ce agenţia TASS se referă doar la persoane rănite.


Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Afirmaţiile lui Mirzioev survin la o zi după ce el a anunţat că renunţă la un proiect de amendament constituţional ce ar fi redus autonomia Karakalpakstanului, în urma unui amplu şi inedit protest care a avut loc acolo.

Mii de persoane au manifestat vineri împotriva acestui proiect pe străzile oraşului Nukus, capitala acestei regiuni deşertice. Acest protest a reprezentat cea mai mare provocare de până acum pentru regimul preşedintelui Mirzoiev, în funcţie din 2016.

Reforma prevedea în special ca această republică de două milioane de persoane, una dintre cele mai sărace regiuni ale ţării, să îşi piardă şi dreptul de a organiza un referendum privind autodeterminarea.

Demonstraţiile spontane sunt foarte rare şi ilegale în Uzbekistan, o ţară autoritară, cea mai populată dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală, cu aproximativ 35 de milioane de locuitori.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Sosit la putere în 2016 după moartea predecesorului său, Islam Karimov, Mirzioiev a realizat reforme economice şi sociale majore. Reales anul trecut, el este acum acuzat că imprimă o nouă direcţie autoritară ţării.

Propunerea de revizuire a Constituţiei prevede, de asemenea, creşterea mandatului prezidenţial de la cinci la şapte ani.