DISTRIBUIȚI
dispatchnewsdesk.com

Preşedintele uzbec Şavkat Mirzioiev a cerut vineri reformarea puternicelor servicii de securitate ale Uzbekistanului, un nou semn de destindere în această ţară din Asia Mijlocie, informează AFP.

„Trebuie să reformăm această structură”, a declarat el în faţa unei audienţe formate din deputaţi, diplomaţi şi jurnalişti. „Propun să elaborăm şi să adoptăm o lege cu privire la serviciile de securitate”, care continuă să funcţioneze sub un mandat guvernamental votat în urmă cu 26 de ani, a adăugat preşedintele uzbec, conform agerpres .


Serviciile de securitate uzbece, urmaşele locale ale KGB-ului sovietic, sunt conduse din 1994 de Rustam Inoiatov, 73 de ani, considerat unul dintre oamenii cei mai puternici ai acestei ţări, printre cele mai izolate din lume. Însă influenţa lui este pe care să fie limitată de noii miniştri ai apărării şi internelor, numiţi de Savkat Mirzioiev.

Citește și : ACCIDENT de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares. Patru persoane au fost rănite

De asemenea, a fost extinsă raza de acţiune a Ministerului de Interne, iar o unitate a serviciilor de securitate a trecut în subordinea acestuia.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Uzbekistanul s-a confruntat în anii 1990 cu emergenţa unei mişcări islamiste radicale, astăzi în declin. Astfel, mai mulţi jihadişti uzbeci s-au făcut cunoscuţi în ultimii ani: autorul atacului cu camionetă din New York, soldat cu 8 morţi la începutul lui noiembrie, şi autorul unui atentat asupra unui club de noapte la Istanbul, soldat cu 39 de morţi în noaptea de Revelion din 2016. Ambii au depus jurământ de credinţă faţă de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI).

Fostă republică sovietică, laică şi majoritar musulmană, Uzbekistanul a fost condus cu o mână de fier de autoritarul Islam Karimov din 1989 şi până la moartea acestuia, în septembrie 2016.

Savkat Mirzioiev, fostul său premier, a preluat conducerea ţării, rupând-o cu autoritarismul predecesorului său şi dând câteva semne privind o eventuală destindere a regimului.