DISTRIBUIȚI
Guardian Nigeria

Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi se întâlneşte sâmbătă cu reprezentanţii partidelor guvernamentale, ai sindicatelor şi ai patronatului din Tunisia pentru a analiza mijloacele de depăşire a crizei agravate de măsurile de austeritate şi marcate de violenţe, transmite AFP.

În urmă cu şase zile, în mai multe oraşe tunisiene au început proteste după intrarea în vigoare a bugetului pentru 2018, care prevede creşteri substanţiale de preţuri, conform agerpres .


Protestele au degenerat apoi în violenţe, soldate cu moartea unui bărbat în timpul unei manifestaţii la Tebourba, oraş situat la vest de Tunis.

Citește și : Donald Trump a plătit tăcerea asupra unei relaţii sexuale cu o actriță de filme porno

În timpul protestelor, au fost arestate 803 persoane şi au fost răniţi 97 de membri ai forţelor de ordine şi de protecţie civilă, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne tunisian, Khlifa Chibani. În noaptea de vineri spre sâmbătă, ‘nu s-a înregistrat niciun atac contra bunurilor publice sau private’.

Nicio manifestaţie nu a avut loc vineri noaptea în majoritatea oraşelor tunisiene, cu excepţia Sidi Bouzid, punctul de plecare a revoluţiei din 2011, unde mici grupuri de manifestanţi au ieşit pe stradă, înainte de a fi dispersate rapid cu gaze lacrimogene de forţele de ordine.