DISTRIBUIȚI

Contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump a publicat miercuri mai multe înregistrări video antimusulmane, într-un şir de redistribuiri, relatează dpa, conform agerpres.

Trump a distribuit trei înregistrări video consecutive din contul lui Jayda Fransen, lider adjunct al grupului de extremă-dreaptă Britain First.


Primul clip ar arăta un „migrant musulman” lovind un „băiat olandez” în cârje. Următorul arată un bărbat „musulman” aruncând la pământ o statuie a Fecioarei Maria care se sparge în bucăţi. Preşedintele american a distribuit apoi o imagine pe care era scris următorul text: „O mulţime islamistă împinge un adolescent de pe acoperiş şi îl bate până la moarte!”.

Trump a postat cele trei înregistrări video la un interval de câteva minute una după cealaltă înainte de ora locală 07.00 (12.00 GMT).

Trump şi-a atras numeroase critici pentru politici şi remarci controversate, inclusiv o afirmaţie făcută pe când era candidat şi prin care cerea interzicea intrării tuturor musulmanilor în Statele Unite.

Jayda Fransen, 31 de ani, a fost arestată în septembrie şi la începutul acestei luni pentru presupuse infracţiuni motivate de ură în timpul unor mici proteste în Irlanda de Nord şi sudul Angliei.

La scurt timp după Trump, ea a postat pe Twitter: „Donald Trump însuşi a transmis mai departe aceste înregistrări video… Dumnezeu să te binecuvânteze, Trump!”.