DISTRIBUIȚI
The National

Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, a decretat marţi formarea unui nou guvern condus de premierul Hussein Arnous, a anunţat pe Twitter preşedinţia de la Damasc, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Anunţul vine după ce la 17 iulie Al-Assad a depus jurământul pentru al patrulea mandat prezidenţial, la circa două luni după realegerea sa cu 95,1% din voturi, potrivit autorităţilor, în urma unui scrutin amplu criticat de opoziţie şi Occident.


Citește și : Bruxelles-ul dă voie Lituaniei să-şi facă GARD la frontiera cu Belarus

Este pentru a doua oară când Hussein Arnous este desemnat să formeze un guvern în această ţară aflată într-un război care durează din 2011 şi care este afectată de o criză socio-economică acută, peste 80% dintre sirieni trăind sub pragul sărăciei, potrivit ONU. Conflictul a ucis circa 500.000 de oameni, a devastat economia, infrastructurile şi a produs milioane de refugiaţi.

Majoritatea miniştrilor, inclusiv deţinătorii portofoliilor majore ale apărării, externelor şi finanţelor, au făcut parte şi din fosta echipă ministerială. Din cele 29 de ministere, doar cinci sunt conduse de nume noi – al informaţiilor, comerţului interior şi protecţiei consumatorilor, afacerilor sociale şi muncii.

Citește și : SCURGERI de clor la o crescătorie de somoni! 96.000 de peşti au murit!

Fost ministru al resurselor hidraulice, Arnous a fost numit premier iniţial în august 2020, după ce şi-a asumat acest post cu titlu temporar după concedierea, în iunie, a fostului premier Imad Khamis, pe fondul agravării crizei economice.

Originar din oraşul Maarat al-Numan din provincia Idleb (nord-vest), Arnous, în vârstă de 68 de ani, a absolvit facultatea de inginerie civilă a Universităţii din Alep şi a ocupat de-a lungul timpului diferite posturi ministeriale.