DISTRIBUIȚI

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a convocat o contramanifestaţie vineri, la Belgrad, la care speră că vor veni „de patru până la şase ori” mai mulţi participanţi decât la protestele împotriva sa, organizate periodic de patru luni, transmite DPA, potrivit agerpres.

Gruparea de opoziţie Alianţa pentru Serbia (SZS), lidera protestatarilor, cere demisia lui Vucic, libertatea presei şi un cadru pentru alegeri parlamentare corecte.


Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

Preşedintele a respins toate solicitările celor care îl contestă şi a început un tur de două luni prin întreaga ţară, pentru a contracara manifestaţiile care au loc la fiecare sfârşit de săptămână, din 8 decembrie.

Vucic a declarat că aşteaptă sosirea în capitală a susţinătorilor săi din provincie. El a negat că formaţiunea sa politică, Partidul Progresist, a făcut presiuni pentru a aduna participanţi contramanifestaţie, cărora le-a pus la dispoziţie mijloace de transport.

Miercuri, preşedintele a susţinut că opoziţia intenţionează să blocheze şosele pentru a împiedica deplasările către Belgrad şi a promis intervenţia în astfel de cazuri: „Vom merge (…) oriunde vreun discipol al fascistului Obradovic şi al magnaţilor Djilas şi Jeremic îndrăzneşte să oprească oamenii”. „Marşul de la Belgrad nu va începe până nu soseşte toată lumea”, a adăugat el.

Citește și: Principalele concluzii ale raportului întocmit de Robert Mueller

Vucic şi aliaţii săi acuză opoziţia că intenţionează să declanşeze violenţe în timpul protestelor, pentru a înlătura autorităţile alese. În cel mai mediatizat incident din timpul celor peste 20 de demonstraţii, Bosko Obradovic, Dragan Djilas şi Vuk Jeremic, împreună cu alte câteva persoane, au pătruns cu forţa în sediul radioteleviziunii de stat RTS, luna trecută, pentru a intra în direct.

Sâmbătă, la Belgrad, este programat un nou protest împotriva preşedintelui.