DISTRIBUIȚI

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a afirmat marţi, într-un interviu pentru BBC, că nu va demisiona, în pofida manifestaţiilor violente care durează de peste două săptămâni împotriva regimului său, informează AFP, potrivit agerpres.

Întrebat dacă va răspunde apelurilor la demisie ce se fac auzite în ţara sa, preşedintele chilian conservator a răspuns „Nu”, recunoscând totodată să el este „responsabil de o parte dintre problemele care s-au adunat în decurs de 30 de ani”.


Citeşte şi: Turcia a arestat-o pe sora lui Abu Bakr al-Baghdadi

Mişcarea de contestare a intrat luni în cea de-a treia săptămână, în pofida anunţării a numeroase măsuri sociale. Ea a început ca un protest împotriva scumpirii călătoriilor cu metroul şi s-a extins rapid la o serie de alte revendicări.

„Problemele s-au acumulat în aceşti ultimi 30 de ani. Sunt responsabil de o parte dintre ele şi îmi asum responsabilitatea, însă nu sunt singurul responsabil”, a subliniat Pinera.

Evocând „numeroase plângeri pentru folosirea excesivă a forţei”, şeful statului chilian a dat asigurări că, dacă aceasta s-a întâmplat, el va garanta declanşarea unei anchete şi a urmăririlor în justiţie. „Nu va exista impunitate”, a declarat el.

Militanţi, printre care laureata Premiului Nobel pentru Pace, Rigoberta Menchu, i-au cerut lui Pinera să pună capăt încălcărilor „sistematice şi grave” ale drepturilor omului în timpul reprimării manifestanţilor.

Citeşte şi: ATENTAT la adresa lui Evo Morales? Elicopterul său a aterizat de urgenţă!

Preşedintele chilian a justificat instaurarea stării de urgenţă, subliniind că el a folosit „instrumente democratice şi constituţionale (…) pentru a restabili ordinea publică şi a-i apăra pe cetăţeni”.

În prima săptămână a conflictului, armata chiliană a patrulat alături de poliţie pe străzile din Santiago.