DISTRIBUIȚI
Press-Republican

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat luni la Magnitogorsk (sud-vestul Rusiei), la câteva ore după ce o explozie provocată de o scurgere de gaz s-a soldat cu cel puţin patru morţi într-un bloc din acest oraş, relatează AFP, Reuters şi dpa, scrie agerpres.

Putin, care se pregătea să sărbătorească intrarea în 2019 la Soci, la ţărmul Mării Negre, a dorit să discute cu victime ale accidentului şi cu autorităţile locale, a precizat serviciul de presă al Kremlinului.


Citește și : Cazul Khashoggi : Imagini difuzate de un post de televiziune turc în care s-ar vedea cum este transportat un cadavru în saci (VIDEO)

Cel puţin 35 de persoane erau în continuare date dispărute luni după amiaza în urma exploziei de dimineaţă, care a distrus parţial imobilul cu nouă etaje din oraşul industrial situat la circa 1700 km de Moscova. Potrivit Ministerului rus pentru situaţiile de urgenţă, 48 de apartamente au fost avariate de explozie.

Echipele de intervenţie sosite la faţa locului încercau să găsească supravieţuitori, în condiţiile în care temperatura exterioară în oraş era de circa minus 22 de grade. Ministrul sănătăţii Veronica Skvorţova a menţionat pentru televiziunea de stat că şansele de a găsi supravieţuitori scad pe măsura trecerii timpului.

Citește și : Putin a jucat hochei în Piaţa Roşie alături de politicieni şi de vedete ale sportului