DISTRIBUIȚI
BBC

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a cărui coloană prezidenţială a fost implicată într-un accident rutier duminică, a părăsit spitalul, împreună cu fiul său cel mijlociu, care se afla de asemenea în maşină, starea lor de sănătate fiind satisfăcătoare, relatează site-ul Deschide.MD, scrie agerpres.

După ce au fost examinaţi de către medici, Dodon şi fiul său au plecat acasă, precizează sursa.


Citește și : SUA: Pence neagă că ar fi autorul editorialului anonim din NY Times

Accidentul rutier în care a fost implicată coloana prezidenţială s-a produs din cauza unei maşini de mare tonaj care a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu maşinile din escorta lui Igor Dodon. O declaraţie în acest sens a fost făcută pentru Deschide.MD de şeful SPPS, Anatolie Golea.

Şeful SPPS a mai spus că, din cauza impactului, trei persoane din escorta prezidenţială, printre care şi preşedintele Dodon, s-au ales cu răni uşoare.

Citește și : Noul președinte al Pakistanului, Arif Alvi, a depus jurământul

Maşina lui Igor Dodon s-a răsturnat la Străşeni. Dodon cu şoferul său au fost internaţi în spital, potrivit surselor citate de Deschide.MD. În accident a fost implicată şi o maşină a SPPS.