DISTRIBUIȚI
b1.ro

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, a condamnat miercuri, în Duma de Stat, apelurile unor politicieni prooccidentali de la Chişinău de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria, scrie Mediafax.

„Sunt convins că atât timp cât nu există o soluţie sustenabilă şi viabilă la problema transnistreană, nici un mecanism de menţinere a păcii şi stabilităţii în perioada post-conflict, doar populiştii şi provocatorii pot vorbi despre oprirea actualei operaţiuni de menţinere a păcii, intenţionând în acest fel să destabilizeze situaţia în Moldova şi în întreaga regiune”, a declarat Igor Dodon într-un discurs rostit în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei.


Citește și : Erdogan acuză ţările Uniunii Europene că susţin terorismul

„În ultimii 26 de ani, putem observa următoarele rezultate-cheie ale operaţiunii de menţinere a păcii: relansarea atmosferei de pace, crearea condiţiilor pentru negocieri de pace, lipsa crizelor care ar putea conduce la folosirea armelor de către părţile implicate în conflict. De aceea, indiferent cât de mult ar încerca politicienii critici din ţară şi din străinătate, cetăţenii moldoveni ştiu sigur că pacea în Transnistria a fost restabilită datorită actualei misiuni de menţinere a păcii”, a subliniat Igor Dodon, citat de agenţia de presă Tass.

Citește și : 85.000 de copii au fost răpuşi de foame sau de boală în Yemen