DISTRIBUIȚI
EFE

Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador, a confirmat marţi dorinţa sa de a pune avionul său oficial la tragere la sorţi, în lipsa unui cumpărător interesat, notează AFP, potrivit agerpres.

„Dacă niciun cumpărător, nicio ofertă nu se prezintă, vom pune în aplicare un alt plan şi va fi probabil o tragere la sorţi”, a declarat şeful statului în cursul unei conferinţe de presă, cu puţin înainte de a prezenta biletul de loterie care va permite cucerirea acestui premiu puţin obişnuit.


Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

Pe acest bilet de „cachito”, numele loteriei în Mexic, apare fotografia unui avion cu legenda: „premiul întâi, avionul prezidenţial”, cu litere portocalii şi verzi.

Autorităţile au promis să transfere suma obţinută din vânzarea acestui avion de lux, un Boeing 787 „Dreamliner”, unor fonduri de ajutorare a migranţilor sau persoanelor cele mai defavorizate.

Vor fi puse în vânzare şase milioane de bilete de loto cu o valoare de 500 de pesos (circa 25 de dolari). Autorităţile speră să recupereze astfel cel puţin 2,5 miliarde de pesos (127 de milioane de dolari).

Andrés Manuel Lopez Obrador a anunţat la începutul mandatului său că nu doreşte să utilizeze acest avion şi l-a pus în vânzare, dar nu s-a prezentat niciun cumpărător. Aparatul a fost cumpărat de guvernul preşedintelui Felipe Calderon (2012-2018) pentru un cost de 218 milioane de dolari. Valoarea actuală se situează între 130 de milioane şi 150 de milioane de dolari.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

Ştirea a dezlănţuit pasiuni pe reţelele sociale, numeroşi mexicani punându-şi întrebarea cum ar putea întreţine un asemenea avion.

Preşedintele mexican a promis câştigătorului neobişnuitei trageri la sorţi un an de întreţinere gratuită a aparatului la baza militară Santa Lucia sau pe aeroportul din Ciudad de Mexico.