DISTRIBUIȚI
DELFI EN

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi a pledat pentru continuarea de către Chişinău a politicii de integrare europeană, a anunţat luni biroul de presă al liderului lituanian, informează TASS, potrivit agerpres

„Preşedintele (Gitanas Nauseda) a îndemnat Republica Moldova să nu se oprească pe calea reformelor, precum şi în aspiraţia pentru integrare europeană”, se spune în comunicatul preşedinţiei lituaniene. Nauseda l-a asigurat pe preşedintele ales al Republicii Moldova că, în drumul său spre integrare europeană, Republica Moldova se poate baza pe sprijinul Vilniusului. „Lituania este gata să-şi împărtăşească experienţa pozitivă şi să susţină în mod consecvent Republica Moldova”, a subliniat Nauseda.


Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

Liderul lituanian a amintit că în drumul lor spre libertate, poporul Lituaniei şi al Republicii Moldova s-au susţinut reciproc. „Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la recunoaşterea Lituaniei (independente) de către preşedintele Republicii Moldova. Acesta a fost un pas curajos, care a fost primit cu recunoştinţă de ţara noastră”, a mai declarat Nauseda, potrivit biroului său de presă.

Candidata pro-europeană a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Republica Moldova, cu 57,75% din voturi, faţă de 42,25% obţinute de socialistul Igor Dodon.

Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia