DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele libanez Michel Aoun a declarat vineri că explozia devastatoare produsă marţi în portul Beirut este rezultatul ”fie a unei neglijenţe, fie a unei intervenţii străine”, el evocând şi ipoteza ”unei rachete”, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Este posibil să fi fost cauzată de neglijenţă sau de o acţiune externă, cu o rachetă sau o bombă”, a declarat şeful statului libanez în timpul unei întâlniri cu presa.


Citește și : Belgia respinge extrădarea unui separatist catalan

Este pentru prima dată când un oficial libanez avansează ipoteza unei intervenţii externe care să fi provocat această explozie, până în prezent fiind evocată doar pista unui accident.

Preşedintele libanez, în vârstă de 85 de ani, a mai spus că i-a cerut personal preşedintelui francez Emmanuel Macron, venit joi la Beirut, să furnizeze autorităţilor libaneze imagini aeriene pentru a determina dacă în acel moment avioane sau rachete pătrunseseră în spaţiul aerian al Libanului. ”Dacă francezii nu au aceste imagini disponibile, le vom solicita altor ţări”, a completat Michel Aoun, un preşedinte criticat violent de populaţia care denunţă incompetenţa autorităţilor şi corupţia.

Deflagraţiile provocate de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în portul capitalei libaneze s-a soldat cu 149 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu, iar sute de mii de locuitori ai oraşului parţial devastat au rămas fără adăpost.

În plus faţă de nitratul de amoniu, procurorul militar libanez care investighează cazul a declarat că în acel loc se aflau de asemenea materiale puternic inflamabile.

Citește și : 13 indieni au murit într-o imensă alunecare de teren din India – VIDEO

Conform unei surse judiciare au fost efectuate vineri cinci noi arestări în rândul angajaţilor vămii şi portului, alţi 16 fiind deja în arest preventiv. Preşedintele Aoun a mai spus că a fost informat pe 20 iulie cu privire la acea încărcătură din port şi că i-a cerut secretarului general al Consiliului Superior al Apărării să facă ceea ce este necesar.

Potrivit presei, nava care a transportat această încărcătură aparţine unui cetăţean rus. Ea plecase din portul georgian Batumi către Mozambic, dar în urma unor probleme tehnice a fost abandonată de proprietarul ei în portul Beirut.