DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Premierul libanez Hassan Diab a decretat miercuri zi de doliu naţional în Liban, pentru „victimele exploziei din portul de la Beirut”, scrie news.ro .

Preşedintele Michel Aoun a convocat o „reuniune urgentă” a Consiliului Superior al Apărării, conform lefigaro.fr.


Citește și : China ameninţă cu o ‘ripostă’ în cazul expulzării jurnaliştilor săi din SUA

Explozia care a distrus cartierul portului din Beirut (Liban) a omorât cel puţin 10 persoane şi a afectat mare parte din Capitală, cu clădiri distruse şi case prăbuşite.

Cel puţin 10 morţi au fost duşi la spitale, conform unor surse medicale şi de securitate.

În Cipru, insulă din vestul Libanului, localnicii au auzit două zgomote puternice succesive. Un rezident din Nicosia a spus că a simţit cum se mişcă locuinţa.

Citește și : Macron anunţă o suplimentare cu zece poliţişti la Toulon

Multe clădiri au fost avariate de explozie, inclusiv sediul fostului premier Saad Hariri şi biroul CNN, pagubele ajungând până la 10 kilometri, au declarat unii martori, iar imaginile făcute publice pe internet arată cum maşinile au fost răsturnate.