DISTRIBUIȚI

Preşedintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, a reconfirmat-o luni pe Maria Consuelo Porras în funcţia de procuror general pentru un nou mandat, un anunţ care a fost urmat imediat de sancţionarea acesteia de către guvernul american, la doar câteva luni după ce fusese acuzată de Washington de obstrucţionare a eforturilor anticorupţie, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres.

La scurt timp după anunţul preşedintelui Giammattei, guvernul american a transmis că Maria Consuelo Porras nu este eligibilă pentru a intra pe teritoriul SUA, pe motiv de ‘implicare în corupţie semnificativă’, potrivit secretarului de stat Antony Blinken.


Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

Anul trecut, Porras a fost inclusă pe lista ‘actorilor corupţi şi antidemocratici’ a Departamentului de Stat, pentru că ar fi împiedicat anchete anticorupţie prin arestări şi alte acţiuni.

Ministerul Public al Guatemalei a răspuns la anunţul de luni de la Washington că instituţia este una autonomă, care nu va accepta nicio ingerinţă sau presiune. ‘Procurorul general va continua să lucreze cu obiectivitate şi imparţialitate pentru a asigura respectarea strictă a legii’, a transmis ministerul printr-un comunicat.

În ultimele zile, Giammattei criticase ca intervenţioniste apelurile de a nu-i acorda lui Porras un nou mandat, şi apărase activitatea acesteia ca imparţială şi neideologică.

Giammattei a spus săptămâna trecută că a primit apeluri, ameninţări şi o vizită a unui ambasador al unei ‘puteri străine’, care i-a cerut să nu o mai numească pe Porras.

În urma noului vot de încredere acordat de Giammattei, Porras va rămâne în funcţie încă patru ani.

‘Aceasta nu a fost o decizie simplă luată cu uşurinţă’, a explicat preşedintele.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

După ce Porras l-a demis anul trecut pe fostul şef al Biroului împotriva impunităţii (FECI), au existat acuzaţii că procurorul general obstrucţionează anchete care îl privesc pe Giammattei.

În primul său mandat, Porras a arestat câţiva oficiali ai FECI şi un avocat membru al comisiei anticorupţie CICIG, sprijinită de ONU.

Corupţia din Guatemala este citată adesea ca un factor major al creşterii migraţiei spre Statele Unite, alături de şomaj şi violenţele bandelor.