DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte intenţionează să dea dispoziţie ca o notificare privind încheierea acordului privind forţele vizitatoare să fie trimisă la Washington, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, relatează DPA, scrie agerpres.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Salvador Panelo a mai spus că Duterte urmează să discute cu Donald Trump „în orice moment”, dar agenda discuţiei este neclară.


Citește și : Decizia Londrei privind Huawei riscă să afecteze negocierile comerciale cu SUA (Mike Pence)

„Îi voi cere şefului de cabinet să-i spună ministrului de externe să trimită notificarea de încetare guvernului american”, ar fi spus Duterte, potrivit lui Panelo.

Totuşi, menţionează DPA, nu se ştie cu claritate când va fi trimisă notificarea.

Luna trecută, preşedintele filipinez a ameninţat că va pune capăt acordului din 1999 aşa-numit al forţelor vizitatoare (Visiting Forces Agreement – VFA), după ce guvernul SUA a anulat viza de turist a senatorului Ronald Dela Rosa, fostul şef al poliţiei naţionale.

Ronald Dela Rosa a implementat lupta împotriva traficului şi consumului de droguri care s-a soldat cu uciderea a peste 5.000 de persoane suspectate de distribuţie şi consum de droguri.

VFA asigura acoperire legală pentru intrarea în ţară a trupelor americane în Filipine pentru exerciţii comune cu forţele filipineze. Pactul poate fi încheiat printr-o notificare trimisă de oricare dintre părţi, care va deveni efectivă în 180 de zile.

Duterte a mai ameninţat că le va interzice senatorilor americani intrarea în Filipine, pentru că au cerut o măsură similară împotriva oficialilor filipinezi care au avut un rol în detenţia senatoarei de opoziţie Leila De Lima, un critic dur al campaniei preşedintelui împotriva drogurilor.

Citește și : Trump: China ‘acţionează foarte profesionist’ în lupta împotriva noului coronavirus

Preşedintele filipinez le-a interzis oficialilor din cabinetul său să călătorească în SUA şi a refuzat o invitaţie de a participa la o întâlnire specială cu Donald Trump şi liderii Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est în martie.