DISTRIBUIȚI
218 News
Egypt's President Abdel Fattah al-Sisi speaks during a news conference with German Chancellor Angela Merkel (unseen) at the El-Thadiya presidential palace in Cairo, Egypt, March 2, 2017. REUTERS/Amr Abdallah Dalsh

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a întâlnit duminică, la Cairo, cu mareşalul Khalif Haftar, omul forte din estul Libiei, care conduce din 4 aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala Tripoli, controlată în prezent de Guvernul de Uniune Naţională (GNA), informează AFP, citând media oficiale egiptene, scrie Agerpres.

Al-Sissi, cunoscut drept susţinător înflăcărat al forţelor lui Haftar, a discutat cu acesta despre „ultimele evoluţii ale situaţiei în Libia” la palatul prezidenţial, au indicat surse ale cotidianului Al-Ahram.


Citește și : Sudan: Noul şef al consiliului militar și-a format ‘echipa’

Anterior, ministrul de externe egiptean Sameh Shoukry opinase – într-o conferinţă de presă cu omologul său rus, Serghei Lavrov – că conflictul libian nu va putea fi soluţionat prin mijloace militare.

Şeful diplomaţiei lansase cu acel prilej un apel tuturor părţilor beligerante din Libia la o soluţie paşnică.

Egiptul este cunoscut ca furnizor de arme şi de fonduri forţelor lui Haftar, Cairo văzând în acesta un sprijin în lupta împotriva islamiştilor.

În regiune, mareşalul Haftar este de asemenea un apropiat al Emiratelor Arabe Unite şi fusese primit la sfârşitul lunii martie de regele Salman în Arabia Saudită.

La rândul lor, Qatarul şi Turcia susţin GNA al premierului Fayez al-Sarraj, acesta fiind susţinut de miliţii islamiste.

Luptele violente care opun cele două tabere de zece zile la periferia sudică a capitalei Tripoli s-au soldat cu cel puţin 121 de morţi şi 561 de răniţi, conform unui bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Citește și : Trei morţi şi trei răniţi într-o coliziune pe un aeroport din Nepal, în apropierea Muntelui Everest

Pe teren, cele două tabere continuă să-şi proclame „progresul”, dar niciuna dintre ele nu pare să aibă un avantaj. Luptele s-au reluat duminică pe aceleaşi linii ale frontului, în special la Ain Zara şi al-Swani, la sud de Tripoli.

Armata Naţională Libiană (ANL), autoproclamată de mareşalul Haftar, a lansat în urmă cu zece zile o ofensivă pentru cucerirea capitalei Tripoli (nord-vest), sediul GNA al premierului Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională.