DISTRIBUIȚI
218 News
Egypt's President Abdel Fattah al-Sisi speaks during a news conference with German Chancellor Angela Merkel (unseen) at the El-Thadiya presidential palace in Cairo, Egypt, March 2, 2017. REUTERS/Amr Abdallah Dalsh

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a salutat joi acordul de normalizare a relaţiilor între Emiratele Arabe Unite şi Israel, încheiat sub egida Statelor Unite, calificându-l drept o ”etapă” către pace în Orientul Mijlociu, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Am urmărit cu atenţie comunicatul tripartit SUA- Emiratele Arabe Unite- Israel privind încetarea anexării de teritorii palestiniene de către Israel”, a scris pe Twitter şeful statului Egiptean, salutând acordul ca fiind ”o etapă” spre ”realizarea păcii în Orientul Mijlociu”.


Citește și: Autorităţile afgane eliberează ultimii 400 de deținuți talibani

”Apreciez eforturile arhitecţilor acestui acord pentru prosperitatea şi stabilitatea regiunii noastre”, a adăugat preşedintele egiptean, a cărui ţară este semnatară, de asemenea sub tutela Washingtonului, a primului tratat de pace cu statul evreu în 1979.

De atunci, relaţiile egipteano-israeliene nu au mai trecut printr-o criză majoră, Egiptul rămânând chiar un mediator privilegiat între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Gaza.

Citește și: Vietnamul cumpără vaccinul anti-COVID-19 din Rusia

Israelul şi Emiratele Arabe Unite au semnat, sub egida Statelor Unite, ”un acord de pace istoric” şi vor stabili relaţii diplomatice, a anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump.

Înţelegerea face parte dintr-un acord mai amplu, în virtutea căruia autorităţile israeliene vor înceta anexarea teritoriilor palestiniene ocupate. EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.