DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi l-a destituit pe şeful serviciilor de informaţii (EGID), Khaled Fawzy, pe care l-a înlocuit temporar cu şeful său de cabinet Abbas Kamal, un apropiat al său, au anunţat joi mass-media de stat egiptene, informează AFP.

Şeful statului egiptean a promulgat un decret prin care generalul Abbas Kamal, aliat fidel al preşedintelui, este însărcinat să conducă această puternică instituţie, până la numirea unui înlocuitor, potrivit televiziunii şi presei din Egipt, conform agerpres .


Nu se face nicio precizare în legătură cu motivele acestei remanieri. Cu toate acestea, zvonuri despre o posibilă destituire a lui Fawzy circulau de mai multe zile în Egipt, difuzate de mai multe mass-media.

Citește și : Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a cerut adoptarea unei legi privind autodeterminarea minorităţii musulmane

General şi lider din umbră, Fawzy, la fel ca şi înlocuitorul său interimar Kamal, este puţin cunoscut marelui public.

Supranumit uneori de presă ‘cutia cu secrete’ a preşedintelui, Kamal a fost directorul de cabinet al lui Sissi de-a lungul mai multor posturi ocupate de acesta începând cu 2010, în cadrul serviciilor de informaţii militare, al Ministerului Apărării, apoi la preşedinţie.

Numirea sa în fruntea serviciilor de informaţii intervine într-un context electoral. Sissi, care conduce ţara cu o mână de fier de la sosirea sa la putere, în 2014, nu s-a declarat încă oficial candidat la propria sa succesiune.

Cu toate acestea, el este considerat favorit în aceste alegeri prezidenţiale, care ar urma să aibă loc la 26 martie şi care sunt considerată ‘dinainte pierdute’ de opoziţie.

La sfârşitul lui octombrie, în urma unui atac sinucigaş împotriva unor poliţişti în Deşertul de Vest, Egiptul a mai trecut printr-o remaniere importantă în cadrul aparatului său de securitate. Fost secretar general în Ministerul Apărării, Mohamed Farid Hegazy l-a înlocuit la acea dată pe Mahmoud Hegazy în funcţia de şef al Statului Major al puternicei armate egiptene. Şi Ministerul de Interne a operat atunci schimbări în posturi importante ale serviciilor de securitate naţional şi local.

Atacul din octombrie, care a avut loc la 200 de kilometri sud-vest de Cairo, s-a soldat cu moartea a cel puţin 16 poliţişti.