DISTRIBUIȚI
BBC.com

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a suspendat luni negocierile de pace cu gruparea marxistă ELN (Armata de Eliberare Naţională), după o serie de atentate cu bombe în care au fost ucişi şapte poliţişti, informează Reuters.

Tratativele cu rebelii ELN pentru încheierea unui conflict care durează de cincizeci de ani au început în februarie 2017. Într-o declaraţie publicată online luni, ELN a afirmat că va sprijini un nou armistiţiu, dar că atacurile vor continua în absenţa unei astfel de înţelegeri. O încetare a focului anunţată în octombrie anul trecut a expirat luna aceasta, potrivit agerpres.


Santos a declarat că răbdarea sa şi a poporului columbian are limite şi că dialogul nu va fi reluat atâta timp cât rebelii nu dau dovadă de „coerenţă între cuvinte şi acţiuni”.

Citește și : Adjunctul directorului FBI Andrew McCabe a demisionat

ELN, fondată de preoţi catolici radicali în 1964, este formată în prezent din circa 2000 de luptători, iar SUA şi Uniunea Europeană consideră că este o organizaţie teroristă.

Cea mai importantă grupare rebelă din Columbia, FARC (Forţele Armate Revoluţionare) a ajuns în 2016 la un acord cu guvernul de la Bogota, s-a demobilizat şi acţionează acum ca partid politic. Succesul negocierilor cu FARC i-a adus preşedintelui Santos premiul Nobel pentru pace. Cel de-al doilea mandat de patru ani al şefului statului se încheie în august.