DISTRIBUIȚI
AFP PHOTO / Michal Cizek

Preşedintele ceh Milos Zeman, internat după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a părăsit spitalul sâmbătă pentru a numi un nou prim-ministru duminică, a declarat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Jiri Ovcacek, potrivit agerpres.

„Preşedintele a părăsit Spitalul Militar Universitar cu destinaţia Castelul Lany”, reşedinţa sa oficială, a spus purtătorul de cuvânt.


Citește și : Primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron din Germania au fost confirmate la Munchen

„Intenţionează să îl numească şef al guvernului pe (liderul Partidului Civic Democrat de centru-dreapta) Petr Fiala mâine (duminică) la ora 11:00 (10:00 GMT)”, a spus el, adăugând că formatul ceremoniei este „în studiu”.

Nu se ştie cum se va desfăşura ceremonia în condiţiile în care preşedintele Zeman, în vârstă de 77 de ani, trebuie să rămână în izolare timp de două săptămâni, conform reglementărilor sanitare actuale.

Şeful statului a fost externat joi din spital, unde fusese internat pe 10 octombrie, dar a trebuit să fie internat din nou de urgenţă după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Internat prima dată la terapie intensivă, unde a petrecut mai bine de trei săptămâni înainte de a fi transferat într-o unitate de convalescenţă, preşedintele a acceptat pe 11 noiembrie demisia oficială a guvernului premierului în exerciţiu, miliardarul populist Andrej Babis, în urma eşecului său electoral.

Preluarea funcţiei de premier este aşteptată cel mai devreme la jumătatea lunii decembrie, potrivit dpa.

Citește și : Preşedintele german îşi anulează în ultimul moment turneul în Golf din cauza evoluţiei pandemiei

Milos Zeman este primul preşedinte ceh ales în mod direct de două ori de către popor după amendarea Constituţiei, fiind la conducerea ţării din 2013.

Cehia, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, se confruntă cu o creştere zilnică record a numărului de contaminări, ceea ce a determinat guvernul să anunţe joi noi restricţii, inclusiv închiderea restaurantelor, barurilor şi a cluburilor de noapte, precum şi a târgurilor de Crăciun.