DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut sâmbătă demisia guvernului, despre care a spus că are un „caracter mafiot”, după percheziţii fără precedent la sediul preşedinţiei ordonate de parchet, acuzat de şeful statului că este instrumentalizat de premierul conservator Boiko Borisov, relatează AFP, potrivit agerpres.

Percheziţiile, care au avut loc joi, au declanşat a doua zi manifestaţii la Sofia cu mii de participanţi, care reproşează justiţiei că atacă anturajul şefului statului în loc să se ocupe de oligarhie.


Citește și : Mii de participanţi la un marş în sprijinul unui guvernator regional din Extremul Orient rus

Sâmbătă, pe unele din marile bulevarde din capitala Sofia circulaţia era în continuare blocată din cauza unor baraje rutiere.

„Caracterul mafiot al guvernului a împins bulgari de toate vârstele şi de diverse tendinţe politice să ceară respectarea legii”, a declarat preşedintele Rumen Radev, apropiat de socialişti, într-un apel către naţiune transmis la televiziune.

„Singura soluţie este demisia guvernului şi a procurorului general”, care exercită un „şantaj” şi „încalcă prezumţia de nevinovăţie”, a adăugat şeful statului, extrem de critic la adresa premierului, pe care îl consideră a fi prea apropiat de oligarhi.

„S-a format un consens naţional anti-mafia. Europa nu are dreptul să îşi întoarcă privirea de la Bulgaria. Uniunea Europeană are nevoie de o Bulgaria democrată”, a spus Radev.

Doi consilieri ai preşedintelui au fost arestaţi joi la domiciliul lor, iar birourile preşedinţiei au fost percheziţionate. Unul este inculpat pentru „trafic de influenţă” pentru că ar fi servit ca intermediar între un om de afaceri controversat şi preşedinte, i-ar celălalt, pentru că şi-ar fi însuşit documente ale serviciilor de informaţii.

Percheziţiile sunt interpretate de opoziţie ca o declaraţie de război împotriva preşedintelui.

Citește și : Un tribunal american suspendă prima execuţie federală programată după 17 ani

Manifestaţii spontane împotriva lui Borisov au avut loc vineri seară la Sofia. Conform guvernului şi mass-media, au avut loc 18 reţineri, iar patru membri ai forţelor de ordine şi doi protestatari au fost răniţi.

Pe litoralul Mării Negre, sute de persoane au invadat sâmbătă o plajă interzisă pentru public şi rezervată unui responsabil politic care îl susţine pe Borisov, pentru a denunţa o presupusă corupţie şi betonarea litoralului.