DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele bulgar Rumen Radev a discutat la telefon miercuri cu Matthew G. Boyse, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, informează biroul de presă al preşedinţiei, citat de BTA, scrie agerpres

Boyse a exprimat sprijinul Washingtonul pentru găzduirea de către Bulgaria a summitului Iniţiativei celor Trei Mări în 2021. Iniţiativa este menită să promoveze cooperarea între 12 ţări din Europa centrală şi de est şi partenerii lor în domeniile energiei, transportului şi digitalizării.


Citește și : Guvernul francez DIZOLVĂ o asociaţie musulmană

Cele două părţi au fost de acord că este foarte important ca toate statele membre să se alăture Fondului de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări pentru a impregna acest format de cooperare regională cu mai mult pragmatism.

Citește și : Mutare ŞOC în Asia! Americanii îşi deschid ambasadă în Maldive

SUA s-au angajat să investească până la un miliard de dolari în proiecte de infrastructură ale Iniţiativei celor Trei Mări. Radev a subliniat importanţa companiilor şi a instituţiilor financiare internaţionale, care pot fi implicate în implementarea de proiecte comune.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre extinderea geografică a iniţiativei pentru a atrage Grecia şi Cipru ca parteneri.