DISTRIBUIȚI
Premium Times

Preşedintele Braziliei, Michel Temer, a fost spitalizat miercuri după ce a acuzat dureri ale tractului urinar, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Marcio de Freitas, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Şeful statului este supus unor investigaţii pentru stabilirea unui diagnostic.


Asistenţii preşedintelui i-au informat pe parlamentarii din coaliţia guvernamentală că şeful statului a fost internat la spitalul militar din Brasilia, informaţie confirmată ulterior printr-un comunicat scris al administraţiei prezidenţiale. „Mi s-a spus că preşedintele este supus unor investigaţii de rutină la spital”, a declarat presei Aguinaldo Ribeiro, liderul grupului parlamentar majoritar din camera inferioară a legislativului.

Surse oficiale au declarat în urmă cu două săptămâni că Temer, în vârstă de 77 de ani, suferă de o obstrucţie parţială a arterei coronare.

Tot miercuri, camera inferioară a Congresului brazilian s-a întrunit pentru a decide prin vot dacă Temer trebuie judecat pentru corupţie de Curtea Supremă. Reuters anticipează că votul îi va fi favorabil preşedintelui.