DISTRIBUIȚI

Preşedintele bolivian Evo Morales a salutat marţi decizia G7 de a „acorda un ajutor de urgenţă de 20 de milioane de dolari pentru combaterea incendiilor din Amazonia, calificând-o în acelaşi timp ca fiind „foarte mică”, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Salut (…) această mică, mică, foarte mică contribuţie a G7 de 20 de milioane de dolari. Nu este un ajutor, face parte dintr-o responsabilitate comună deoarece toate popoarele au obligaţia” să participe la conservarea mediului, a declarat preşedintele Boliviei într-un interviu acordat postului de radio Panamericana.


Citește și : Netanyahu avertizează mişcarea Hezbollah şi Libanul să ‘aibă grijă’ la declaraţiile şi acţiunile lor

Liderul bolivian a apreciat că ţările cele mai industrializate ale planetei, dintre care 7 s-au întâlnit recent în Franţa, în cadrul summitului G7, „trebuie să contribuie mult şi nu doar atunci când sunt incendii”. Cu toate acestea, el şi-a exprimat speranţa ca ajutorul promis să sosească cât mai rapid.

Liderii G7 reuniţi la Biarritz, în sud-vestul Franţei, au promis să deblocheze de urgenţă 20 de milioane de dolari pentru a trimite bombardiere cu apă care să contribuie la stingerea incendiilor care au cuprins pădurea amazoniană.

Acest ajutor a fost respins ferm de Brazilia, în contextul polemicii dintre preşedintele acestei ţări Jair Bolsonaro şi omologul său francez Emmanuel Macron. Marţi, liderul brazilian a condiţionat discutarea ajutorului din partea G7 de „retragerea insultelor” de către şeful statului francez.

Luni, autorităţile din La Paz au anunţat că acceptă propunerea Parisului de a forma o „Alianţă pentru Amazonia”.

„Sunt planuri de cooperare pe termeni mediu, evaluarea pagubei şi planuri pentru restabilirea Amazoniei”, a explicat ministrul bolivian de externe Diego Pary.

Conform preşedintelui bolivian, incendiile din estul ţării au devastat 1.2 milioane de hectare începând cu luna mai, dintre care 500.000 de hectare de pădure la graniţa dintre Brazilia şi Paraguay.

El a anunţat, de asemenea, o suspendare provizorie a vânzării şi a cumpărării de pământuri în regiunile amazoniene, pentru a evita ca suprafeţele devastate de incendii să fie utilizate pentru crearea de zone agricole sau pentru creşterea animalelor.

Citește și : Juncker îi reiterează lui Boris Johnson că sprijinul UE pentru Irlanda este neschimbat

La fel ca Jair Bolsonaro, preşedintele Morales este ţinta criticii ecologiştilor în privinţa modului în care a gestionat incendiile din Bolivia. Ca urmare a presiunilor făcute asupra sa, liderul bolivian a acceptat în cele din urmă duminică ofertele de ajutor umanitar.

Organizaţiile ecologiste acuză de asemenea guvernul că încurajează practicarea agriculturii pe terenurile arse în scopul extinderii activităţilor agricole intensive.