DISTRIBUIȚI
Daily Express

Preşedintele ales al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a anunţat luni că i-a propus preşedintelui american, Donald Trump, în cursul unei discuţii telefonice, „să reducă migraţia” şi să „îmbunătăţească securitatea”, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Am primit un apel telefonic de la Donald Trump şi am vorbit timp de o jumătate de oră. I-am propus să aibă în vedere un acord global; proiecte de dezvoltare generând locuri de muncă în Mexic şi, în paralel, reducerea migraţiei şi îmbunătăţirea securităţii”, a scris „AMLO” pe contul său de Twitter.


Citește și : Spania: Şase lideri separatişti încarceraţi la Madrid vor fi transferaţi în centre de detenţie din Catalonia

Mai devreme, Donald Trump făcuse cunoscut că a avut o „bună discuţie” telefonică cu Lopez Obrador, prezicând „o foarte bună relaţie” pe viitor.

„Cred că ne ve ajuta în privinţa frontierei”, a adăugat el.

Candidatul în vârstă de 64 de ani a obţinut duminică o victorie detaşată la prezidenţialele din Mexic, aducând stânga la putere pentru prima dată în istoria modernă a ţării, cu peste 53% din voturi, potrivit estimărilor oficiale.

„Sunt multe de făcut atât pentru binele Statelor Unite, cât şi al Mexicului”, a scris pe Twitter Donald Trump la scurtă vreme după anunţul acestei victorii istorice duminică seară.

Citește și : Donald Trump ar putea avea o nouă întrevedere cu Kim Jong-Un (media)

„AMLO” i-a răspuns că doreşte o relaţie de „prietenie şi cooperare” cu Statele Unite.

Preşedintele american a acuzat în repetate rânduri Mexicul că „nu face nimic” pentru a-i împiedica pe imigranţii din America Centrală să ajungă la graniţa cu Statele Unite şi a promis că va construi un zid pentru a pune capăt imigraţiei ilegale provenind din sud.