DISTRIBUIȚI
The Straits Times

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, şi-a anunţat sâmbătă demisia din poziţia de lideră a Partidului Democrat Progresist (DPP), asumându-şi astfel responsabilitatea pentru prestaţia slabă a acestei formaţiuni la alegerile locale din Taiwan, informează Reuters, dpa şi Xinhua, potrivit agerpres.  

Tsai a afirmat într-un discurs televizat că acceptă rezultatele alegerilor şi a recunoscut eşecurile partidului său la nivel local.


Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Alegătorii din Taiwan au votat sâmbătă pentru a-şi alege primarii, consilierii şi alţi oficiali locali, iar potrivit rezultatelor finale DPP a reuşit să obţină victorii doar în cinci districte, în timp ce înainte de alegeri domina în şapte districte din totalul de 22 ale insulei.

Rivalul său, Partidul Naţionalist Chinez sau Kuomintang (KMT), de opoziţie, a obţinut controlul în 13 districte, faţă de 14 înainte de alegeri. În capitala Taipei a fost ales primar tot candidatul KMT, Chiang Wan-an – considerat un strănepot al lui Chiang Kai-shek, liderul KMT care a fugit în Taiwan în 1949, după pierderea războiului civil chinez.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor