DISTRIBUIȚI
The Straits Times

Preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen a declarat că are încredere în Statele Unite pentru a apăra insula împotriva Chinei, într-un interviu difuzat miercuri de CNN, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

„Am încredere, având în vedere relaţia de lungă durată care ne leagă de Statele Unite, precum şi sprijinul poporului american, al Congresului şi al administraţiei”, a spus Tsai Ing-wen, pe fondul tensiunilor în creştere cu Beijingul referitor la soarta insulei.


Citește și : Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA

Întrebat săptămâna trecută despre posibilitatea unei intervenţii militare pentru a apăra Taiwanul în cazul unui atac din partea Chinei, preşedintele american Joe Biden a răspuns afirmativ: „Da, avem un angajament în acest sens”.

Declaraţia sa a părut să contrazică politica de lungă durată a SUA, a aşa-numitei „ambiguităţi strategice”. Conform acesteia, Washingtonul ajută Taiwanul să îşi construiască şi să îşi consolideze apărarea fără a promite în mod explicit că îi va veni în ajutor în cazul unui atac.

Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

China consideră insula Taiwan, care are o populaţie de 23 de milioane de persoane şi pe care nu o controlează, drept una din provinciile sale care în viitor se va reuni cu restul ţării, iar declaraţia preşedintelui Joe Biden a fost prost primită la Beijing.

Ulterior, executivul american a ţinut să dea asigurări că politica sa faţă de Taiwan nu s-a schimbat.