DISTRIBUIȚI
webnoviny.sk

Noul președinte al Slovaciei a cerut joi statelor membre ale grupului de la Vișegrad să apere valorile statului de drept pentru a evita să fie văzute precum ”cele care slăbesc Uniunea Europeană”, semnalând o posibilă fisură în interiorul unui grup care adesea acționează împreună, potrivit Reuters, scrie mediafax.

După o întâlnire cu președintele Ungariei Janos ader, președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a declarat că în cadrul grupului de la Vișegrad, format din Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cooperarea ar trebui să se bazeze pe valori comune.


Citește și : Trump găzduieşte la Casa Albă un ‘summit’ pentru a denunţa ‘reaua credinţă’ a reţelelor de socializare

Fără a da nume, Captova, care a peluat funcția luna trecută, s-a referit la Ungaria și Polonia, două state care se află în conflict cu UE în ceea ce privește statul de drept.

”Cooperarea noastră ar trebui să reprezinte, de asemenea, valori precum statul de drept, democrația și libertatea și alte valori fundamentale ale cooperării care sunt stipulate în tratatul de constituire al V4”, a declarat Captova în timpul unei conferințe de presă.

Premierul ungar Viktor Orban și partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia au înăsprit controlul asupra instanțelor și judecătorilor, presei și mediului academic, precum și asupra organizațiilor non-guvernamentale. Aceste lucruri au dus la conflict cu Bruxellesul și a alarmat organizațiile pentru drepturile omului îngrijorate că încalcă principiile democratice, dar au rămas populari în rândul cetățenilor mulțumită poziției lor împotriva imigranților.

Citește și : Opt dintre migranţii salvaţi de nava Sea-Watch 3 vor ajunge în Finlanda

Captova a declarat joi că ”este convinsă că democrația liberală care garantează drepturi egale tuturor este cel mai efectiv instrument pentru protecția minorităților”.