DISTRIBUIȚI
DNA

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre decizia președintelui României, Klaus Iohannis, de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.

„Șefa agenției anticorupție din România, demisă din funcție”, titrează agenţia germană Dpa.


„Laura Kovesi, șefa agenției anticorupție (DNA) din România, a fost demisă din funcție de către președintele Klaus Iohannis, la presiunea guvernului și a curții superioare a țării”, afirmă jurnaliștii germani, notează mediafax.

„Presiunea asupra lui Kovesi, recunoscută la nivel internațional drept un factor-cheie în lupta țării împotriva corupției larg răspândite, a fost însoțită de recenta diminuare a puterii procurorilor anticorupție și de eforturile de protejare a politicienilor de anchete”, mai comentează Dpa.

„Președintele României a semnat decretul de demitere al șefei anticorupției”, a scris agenţia Reuters, care amintește că Laura Codruţa Kovesi a condus DNA începând din 2013, și „sub conducerea sa, rata de condamnare a crescut drastic într-unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, câștigând laude de la Bruxelles”.

Și publicația EU Observer relatează despre acest subiect, notând că „Guvernul a fost criticat de UE și de Consiliul Europei pentru reforma în sistemul judiciar, sporind controlul politic asupra procurorilor și judecătorilor”.

„Procurorul-șef anticorupție din România, demis”, scrie agenția The Associated Press într-un material dedicat acestui subiect.

„Sub conducerea acesteia, agenția a anchetat cu succes judecători, miniștri și alți demnitari de rang înalt pentru mită, fraudă, abuz de putere și alte infracțiuni legate de corupție”, menționează jurnaliștii AP.

„Dar anchetele și popularitatea ei în rândul românilor obișnuiți – care au lăudat-o în demonstrațiile anticorupție aproape săptămânale – au supărat unii politicieni, în special membri ai Partidului Social-Democrat, aflat la guvernare”, se mai afirmă în materialul publicat de agenție, preluat de numeroase publicaţii din SUA și întreaga lume.

„Guvernul român obține demisia Laurei Codruța Kovesi, șefa procurorilor anticorupție”, titrează cotidianul francez Le Monde.

„Magistratul era de câteva luni în obiectivul Guvernului social-democrat, al cărui reforme controversate în sistemul judiciar le-a criticat”, susțin jurnaliștii francezi.

Citește și: Lovitură grea primită de guvernul May: Ministrul pentru Brexit a demisionat!

Citește și: Budapesta critică dur România: ‘Justiția se află într-o etapă stalinistă’