DISTRIBUIȚI

Trei ziare ruse importante – Kommersant, RBK şi Vedomosti – au avut prima pagină aproape identică pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Ivan Golunov, un jurnalist de investigaţie care se află în arest la domiciliu şi care ar putea face până la 20 de ani de închisoare după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de droguri, conform The Guardian, potrivit agerpres.

Cele trei ziare, printre cele mai respectate din ţară, au avut o primă pagină pe care scria „Eu/Noi suntem Ivan Golunov”. De asemenea, a fost publicat un editorial comun în care se cere o investigaţie transparentă privind acuzaţiile aduse lui Golunov.


Citește și : Explozie provocată de o scurgere de gaze într-o primărie de lângă Roma – Zece răniți (VIDEO)

Această decizie face parte dintr-un val de solidaritate fără precedent din partea jurnaliştilor ruşi, dar şi a persoanelor de cultură din Rusia. privind arestarea lui Golunov, care a fost interpretată ca o încercare de a-l reduce la tăcere şi a-i opri investigaţiile privind corupţia în rândul oficialilor de rang înalt.

Specialistul privind drogurile al Ministerului rus al Sănătăţii, Yevgeny Byrun, a declarat pentru televiziunea de stat că nu au fost găsite urme de droguri în urina jurnalistului.

Pavel Chokov, avocatul lui Golunov, a publicat rezultatele analizelor făcute lui Golunov pentru a demonstra că acesta este nevinovat. El a declarat că analizele arată că este puţin probabil ca Golunov să intre constant în contact cu droguri, aşa cum a sugerat poliţia.

Chiar şi jurnaliştii angajaţi la presa de stat i-au luat apărarea lui Golunov, zeci dintre ei semnând o scrisoare deschisă prin care cer ca acuzaţiile să fie retrase.

NTV, un post de televiziune de obicei loial Kremlinului, şi-a arătat îngrijorarea. „Acesta este un test pentru noi toţi. Depinde de noi ce fel de ţară vom avea”, a afirmat prezentatoarea Irada Zeynalova la un buletin de ştiri.

Zeci de mii de persoane au indicat pe Facebook că vor participa la un marş de susţinere pentru Golunov pe 12 iunie la Moscova. Protestatarii, care nu au aprobarea autorităţilor, vor trece pe la sediul serviciilor secrete FSB şi vor încheia marşul în faţa Ministerului de Interne.

Proteste au avut loc deja în Rusia precum şi la ambasadele Rusiei din Berlin, Kiev, Londra, Riga, Stockholm şi Washington.

Unii dintre cei mai cunoscuţi actori şi muzicieni, precum şi multe celebrităţi şi-au arătat indignarea. Time Machine, una dintre cele mai importante trupe rock din Rusia, a fost retrasă din programul unui concert televizat care urma să aibă loc în Piaţa Roşie pe 12 iunie – ziua naţională a Rusiei – după ce solistul trupei, Andrei Makarevich, şi-a arătat susţinerea faţă de Golunov. „Cred că se temeau că Makarevich va spune ceva despre cazul lui Golunov”, a declarat un purtător de cuvânt al trupei.

Citește și : Cei doi candidaţi la primăria Istanbulului se vor confrunta în prima dezbatere televizată din aproape două decenii

Reporterul, care lucra pentru site-ul leton Meduza, a fost arestat joi însă a fost eliberat duminică şi plasat în arest la domiciliu.

Avocatul său susţine că lui Golunov i-au fost plantate droguri, acuzaţie negată de autorităţile ruse. Meduza susţine că Golunov, în vârstă de 36 de ani, „este persecutat din cauza activităţii sale jurnalistice”.

Golunov urma să se întâlnească cu un alt jurnalist joi când a fost oprit şi percheziţionat de poliţişti. Ei susţin că au găsit mefedronă în rucsacul său şi că la o percheziţie ulterioară a apartamentului său au fost găsite mai multe droguri şi cântare, indicii că el ar face trafic.