DISTRIBUIȚI

În discursului său cu privire la Starea Uniunii de marţi, preşedintele SUA, Donald Trump, a făcut diverse afirmaţii false, înşelătoare sau exagerate, potrivit sistemelor de verificare a informaţiilor (Fact Check) din mass-media americană, relatează miercuri EFE, potrivit agerpres.

Astfel, preşedintele SUA a declarat în faţa membrilor Congresului şi a invitaţilor prezenţi că, de la sosirea sa la Casa Albă, au fost create 5,3 milioane de locuri de muncă, 600.000 dintre ele în sectorul industrial, subliniind astfel o reuşită „despre care aproape toată lumea spunea că era imposibil de realizat”. Însă potrivit datelor oficiale colectate de New York Times, numărul locurilor de muncă create începând cu ianuarie 2017 a fost de 4,9 milioane, dintre care 454.000 în sectorul industrial. Este un ritm comparabil cu o perioadă de doi ani din timpul mandatului fostului preşedinte Barack Obama (2009-2017) şi mai scăzut decât în anii 1990 în ceea ce priveşte sectorul industrial.


Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Donald Trump a mai afirmat că economia Statelor Unite este „cea mai prosperă din lume”, însă China, India, Lituania, Polonia şi chiar Grecia au o creştere de două ori mai rapidă. În plus, mai mulţi experţi avertizează că ritmul de creştere al economiei americane a încetinit de la 3,5% în al treilea trimestru al anului 2018. Îmbrăţişând discursul feminist în domeniul economic, Trump s-a felicitat pentru „numărul cel mai ridicat de femei în câmpul muncii înregistrat vreodată” în SUA. Această afirmaţie este înşelătoare deoarece, potrivit datelor oficiale utilizate de New York Times, procentul femeile care ocupă un loc de muncă este de 55,2%, în timp ce în 2000 s-a atins un vârf de 58%.

Liderul de la Casa Albă a evidenţiat, de asemenea, în discursul său că, înaintea construirii unui zid cu Mexicul, oraşul de frontieră El Paso din statul din Texas era considerat „unul dintre cele mai periculoase din ţară” din cauza ratei „extrem de ridicate” a violenţei. Adevărul este însă că, spre deosebire de localitatea învecinată din Mexic, Ciudad Juárez, El Paso nu s-a numărat niciodată printre cele mai periculoase oraşe din SUA şi înaintea construirii zidului în această regiune frontalieră, în 2008, figura în realitate printre cele mai sigure oraşe americane, în comparaţie cu alte oraşe de dimensiuni similare, potrivit ziarului Washington Post.

Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Vorbind despre chestiunea avortului, preşedintele american a invocat o afirmaţie a guvernatorului democrat al statului Virginia, Ralph Northam, care „a spus că ar executa un nou-născut”. Deşi este adevărat că Northam a declarat că susţine avortul într-un stadiu avansat de sarcină, nu a afirmat că ar executa un nou-născut.

Alte afirmaţii exagerate verificate de presa americană fac referire la „caravanele mari de migranţi care se îndreaptă spre Statele Unite” sau la faptul că SUA s-ar afla într-un „mare război cu Coreea de Nord”.