DISTRIBUIȚI
Daily Beast

Autopsia arată că investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein prezenta ”fracturi multiple ale oaselor de la gât”, dezvăluie ziarul The Washington Post (WP), relatează CNN, conform news.ro.

Surse la curent cu autopsia afirmă că osul hiod, situat în apropierea ”mărului lui Adam”, se află între aceste oase fracturate, dezvăluie în ediţia de miercuri cotidianul.


Citeşte şi: Marea Britanie ELIBEREAZĂ petrolierul iranian din Gibraltar

Acest tip de fracturi au loc atunci când o persoană se spânzură sau este strangulată, declară legişti pentru WP.

Epstein, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit mort într-o unitate specială a Închisorii Metropolitan Correctional Center, la New York. El se afla singur în celulă.

El a fost încarcerat la începutul lunii trecute în aşteptarea procesului, în care era acuzat de operarea unei reţele de trafic sexual din 2002 în 2005 la vila sa din Manhattan şi pe o proprietate din Palm Beach în care întreţinea relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani cu minore inclusiv de 14 ani.

El a peldat nevinovat la toate acuzaţiile.

Poliţia federală (FBI) şi inspectorul general al Departamentului Justiţiei anchetează moartea lui Epstein.

Vezi şi: Un avion cu 233 de oameni la bord A ATERIZAT PE BURTĂ, într-un lan de porumb – VIDEO

Directorul închisorii a fost mutat temporar pe timpul anchetei.

Măsura a fost dispusă de către secretarul Justiţiei William Barr, după ce acesta a denunţat ”grave nereguli” în închisoarea de la New York şi s-a declarat ”consternat” şi ”furios” când a aflat că închisoarea ”nu a reuşit să protejeze adecvat deţinutul”.

Un gardian de serviciu în timpul incidentului, Lamine N’Diaye, urmează să fie mutat şi înlocuit.