DISTRIBUIȚI
Stuff.co.nz

Nimeni nu este scutit de la respectarea măsurile impuse pentru a se preveni răspândirea noului coronavirus în Noua Zeelandă, nici măcar premierul ţării, Jacinda Ardern, căreia i s-a refuzat accesul într-o cafenea din capitală ca urmare a regulilor de distanţare socială pe care Jacinda Ardern însăşi le-a adoptat, informează duminică AFP, scrie agerpres.

Jacinda Ardern, logodnicul ei Clarke Gayford şi un grup de prieteni s-au dus la o cafenea din Wellington, dar le-a fost refuzat accesul deoarece cafeneaua atinsese deja numărul maxim de clienţi permis conform noilor reglementări.


Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Italia

„Trebuie să-mi asum responsabilitatea, nu m-am organizat şi nu am făcut nicio rezervare nicăieri”, a scris pe Twitter Clarke Gayford ca răspuns la remarca unui alt consumator care remarcase că aceşti clienţi VIP au fost respinşi.

Noua Zeelandă a început să ridice restricţiile impuse pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Joi, cafenelele au primit autorizaţia de a fi redeschise, dar cu respectarea păstrării distanţei între clienţi, care sunt obligaţi să stea la mese.

Un client, care a observat că premierul Jacinda Ardern nu a putut intra în cafenea, a declarat pentru Stuff Media că un angajat a fost „nevoit să îi comunice, jenat, că locul era plin, că nu aveau mese libere şi ei au plecat”.

Citește și : Guvernul ungar anunţă ridicarea restricţiilor şi la Budapesta

Din fericire pentru premier şi prietenii săi, la scurt timp câţiva clienţi au părăsit localul, iar personalul cafenelei a alergat după ei pe stradă pentru a-i invita înapoi.

„A fost foarte drăguţ să alerge după noi pe stradă când s-a eliberat un loc. Un serviciu A +”, a scris pe Twitter logodnicul premierului neozeelandez.