DISTRIBUIȚI
elespanol.com

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, i-a acuzat miercuri pe secesioniştii catalani că se fac vinovaţi de „minciuni” şi de „manipulare” la fel ca susţinătorii Brexit-ului în Marea Britanie, informează AFP, potrivit agerpres.

Adoptând un ton extrem de dur în parlament, premierul socialist a stabilit o paralelă între cele două mişcări, bazate pe „o poveste de plângeri inventate şi amplificate prin manipulare”.


Citeşte şi: Vot de neîncredere pentru May în propriul partid

„Este necesar să amintim că Brexit-ul a început cu o campanie grotescă de minciuni şi dezinformare fără precedent”, a adăugat el, înainte de a declara că separatiştii catalani nu au nici ei „nimic mai mult decât minciuna pentru a-şi susţine poziţiile politice”.

„Cu Brexit, ne confruntăm cu o mişcare care merge împotriva istoriei, dar şi împotriva raţiunii”, iar „Brexit şi mişcarea secesionistă catalană evoluează pe drumuri paralele şi cu retorici similare”, a continuat el. „Populaţia este obligată să aleagă între a fi european sau a fi britanic, spaniol sau catalan, în condiţiile în care noi am trăit cu aceste identităţi şi cu multe altele vreme de decenii”, a mai spus Pedro Sanchez.

Citeşte şi: Poliţia desfăşoară o operaţiune amplă în apropiere de catedrala din Strasbourg

Ajuns la putere cu susţinerea separatiştilor catalani şi hotărât să restabilească dialogul cu ei, Pedro Sanchez şi-a schimbat radical poziţia la adresa acestora. El ameninţă că va readuce ordinea în Catalonia dacă regiunea este incapabilă să o facă, după ce poliţia a lăsat militanţi secesionişti radicali să blocheze o autostradă vreme de 15 ore şi înainte de consiliul de miniştri pe care militanţii atenţionează că-l vor împiedica să aibă loc la Barcelona, în 21 decembrie.

Potrivit observatorilor, această schimbare a atitudinii lui Sanchez se explică prin faptul că politica sa de aplanare, vehement denunţată de dreapta, a fost una dintre principalele cauze ale eşecului socialiştilor în alegerile regionale din Andaluzia, în 2 decembrie.