DISTRIBUIȚI
elespanol.com

Pedro Sánchez, premierul Spaniei, se declară în favoarea organizării unui referendum în Catalonia privind statul regiunii autonome, dar a subliniat că votul nu ar fi unul privind independența, lucru care ar fi neconstituțional, informează site-ul cotidianului El Pais, potrivit mediafax.

Încă de la preluarea puterii la Madrid, în iunie 2018, premierul Pedro Sánchez a indicat că este adeptul dialogului cu liderii catalani, spre deosebire de poziția dură adoptat de predecesorul său, Mariano Rajoy.


Citește și : Rusia acuză SUA că încearcă să intervină în afacerile sale interne

Sánchez, liderul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, a format un guvern de minoritate, astfel că este dependent de ajutorul formațiunilor din Congresul de la Madrid, printre care și grupuri pro-independența Cataloniei.

„Catalonia are un status pentru care nu a votat, așa că nu este nicio problemă politică”, a declarat luni premierul spaniol pentru postul Cadena SER.

Votul s-ar referi la un nou statut regional – cadrul legal care se referă la drepturile și obligațiile cetățenilor din Catalonia, cât și competențele, instituțiile politice și finanțarea regiunii.

Însă Sánchez a avertizat că articolul 155 din Constituția Spaniei (care prevede posibilitatea suspendării autonomiei unei regiuni) este în continuare valid și ar putea fi utilizat din nou în cazul în care liderii catalani încearcă din nou să obțină independența regiunii.

Citește și : Postul public rus de televiziune a lansat o emisiune săptămânală despre Putin

Madridul a activat anul trecut Articolul 155 al Constituţiei Spaniei după ce Guvernul regional din Catalonia a organizat un referendum ilegal privind independența regiunii. Guvernul spaniol a preluat atunci administrarea directă a regiunii și a demis tot guvernul regional și a organizat noi alegeri, care au fost câștigate de partide pro-independență. Autonomia regiunii a fost reinstituită după alegerile regionale anticipate.