DISTRIBUIȚI

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a avertizat luni, într-o scrisoare adresată celorlalţi lideri europeni, împotriva riscului ca UE să devină un „organism gestionat într-un mod centralizat de instituţii lipsite de orice control democratic”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Potrivit lui Morawiecki este vorba despre un „fenomen periculos care ameninţă viitorul Uniunii noastre”, dar, a dat el asigurări, Polonia va rămâne un „membru loial” al Uniunii Europene. De asemenea, el a făcut apel la liderii europeni să rămână „deschişi la dialog” privind o reformă a UE.


Citește și : India înregistrează cel mai mic număr de infecţii din ultimele opt luni

„Cred sincer că împreună, într-un spirit de respect şi înţelegere mutuală, fără a ne impune voinţa noastră celorlalţi, putem găsi o soluţie care va întări Uniunea noastră Europeană”, a declarat el.

Această scrisoare este trimisă chiar înaintea unui summit al liderilor europeni care se va desfăşura în această săptămână şi la puţin timp după un verdict al Tribunalului Constituţional polonez, emis la începutul lunii, care pune sub semnul întrebării primatul dreptului comunitar.

Acest verdict a fost în mare parte criticat de alţi membri ai UE, precum Franţa şi Germania, dar nu şi de Ungaria. El ar putea reprezenta, potrivit mai multor analişti, un prim pas spre o ieşire a Poloniei din UE.

Tribunalul polonez a statuat că anumite pasaje din tratatele UE sunt „incompatibile” cu constituţia poloneză şi a avertizat Curtea de Justiţie a UE împotriva oricărei ingerinţe în reformele judiciare din Polonia.

Citește și : Tensiuni tot mai mari pe axa Bruxelles – Moscova: Rusia îşi SUSPENDĂ la NATO!

Aceste reforme, introduse de partidul naţionalist de dreapta, Lege şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia, reprezintă de ani de zile un măr al discordiei între Varşovia şi Bruxelles.

Uniunea Europeană susţine că aceste decizii aduc atingere independenţei justiţiei şi ar putea duce la un recul al reformelor democratice, în timp ce guvernul polonez afirmă că ele sunt necesare pentru a eradica corupţia în sistemul judiciar.