DISTRIBUIȚI

Premierul peruan, Guido Bellido, a ameninţat la sfârşitul săptămânii trecute că va naţionaliza uriaşul câmp de gaze naturale Camisea, în regiunea Cusco, în cazul în care consorţiul internaţional însărcinat cu exploatarea acestuia nu este de acord să renegocieze distribuirea profitului, notează AFP, potrivit agerpres.

„Cerem companiei care exploatează şi comercializează gazul de la Camisea să renegocieze distribuirea profitului în favoarea statului, altfel vom opta pentru recuperarea sau naţionalizarea câmpului nostru”, a declarat Guido Bellido pe contul său de Twitter.


Citeşte şi: Marea Britanie, într-o atmosferă de sfârşit de lume: rafturi goale în magazine, cozi la benzinării și raţionalizarea chimioterapiei în anumite spitale – Black News

Exploatarea câmpului Camisea din sud-estul Peru se află în mâinile unui consorţiu format din capital american, sud-coreean, algerian, argentinian şi spaniol.

„Trebuie să avem gaz în ţară care să fie accesibil celor care au cel mai puţin”, le-a spus premierul jurnaliştilor în cursul unei întâlniri cu organizaţiile sindicale la Arequipa, acuzând, de asemenea, că ţara sa trebuie să plătească pentru consumul său la „costuri internaţionale”.

Potrivit guvernului de la Lima, peste 1,2 milioane de locuinţe primesc în prezent gaze natural, o şesime din gospodăriile peruane.

Citeşte şi: Producţia românească Blue Moon a câştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian – Black News

Peru exportă gaze naturale lichefiate în Mexic, China, Japonia, Coreea de Sud şi unele ţări europene.

Camisea este una dintre cele mai mari rezerve de gaze naturale din America de Sud, mai scrie AFP.