DISTRIBUIȚI
dpa

Premierul olandez, Mark Rutte, a îndemnat miercuri Uniunea Europeană (UE) să dea dovadă de unitate în faţa ameninţărilor la adresa ordinii mondiale, care vin atât din partea Rusiei, cât şi a SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

„Chiar şi relaţia noastră cu cel mai important aliat al nostru nu mai merge de la sine, ca în trecut”, a declarat Rutte, cu referire la SUA, în timpul unui discurs susţinut la Parlamentul European, la Strasbourg.


Citeşte şi: Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

Rutte a amintit, în context, de respingerea de către preşedintele american Donald Trump a acordului de la Paris asupra climei şi a acordului asupra programului nuclear iranian, precum şi de impunerea de taxe vamale asupra oţelului şi aluminiului venit din Europa.

„Însă, fără îndoială, noi vom rămâne prieteni şi aliaţi”, a adăugat Rutte, invitat la Parlamentul European pentru a vorbi despre viitorul Europei.

Luând din nou cuvântul după intervenţia unor europarlamentari, premierul olandez liberal a subliniat că „pentru apărarea noastră, contează să continuăm dialogul cu SUA, chiar dacă la ora actuală pot exista certuri de familie serioase”.

Citeşte şi: Războiul din Yemen intră într-o nouă etapă. Saudiţii iau cu asalt portul Hodeidah

La rândul său, compatriotul său Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, l-a criticat mai direct, în faţa eurodeputaţilor, pe Donald Trump, un preşedinte american „convins că o Uniune (Europeană) dezunită este mai bună decât una unită”.

Lăudând acţiunile unor foşti preşedinţi americani precum John Kennedy şi Ronald Reagan, în timpul vizitelor lor istorice la Berlin, Timmermans a estimat că fundamentele relaţiilor UE-SUA „nu vor fi distruse de un preşedinte”.