DISTRIBUIȚI

Premierul armean Nikol Pashinyan a anunţat miercuri că doreşte desfăşurarea mai multor trupe pe teritoriul Armeniei, ceea ce ar putea duce la o consolidare şi mai mare a rolului crucial al Moscovei ca garant al securităţii acestui stat din Caucazul de Sud, potrivit France Presse, scrie agerpres.  

„Alianţa militară armeano-rusă este esenţială pentru asigurarea securităţii Armeniei”, a declarat Pashinyan într-un discurs susţinut în parlament, în care a evidenţiat îndeosebi „sistemul comun de apărare aeriană”.


Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

Premierul a precizat că negocieri au fost iniţiate „cu partenerii noştri ruşi” pentru ca Baza nr.102 militară rusă din Gyumri (nord-vestul Armeniei) să fie extinsă până la Syunik (sud), regiune situată la frontiera cu Azerbaidjan şi Iran.

„Discutăm despre posibilitatea extinderii capacităţilor bazei militare ruse”, a spus el.

Rusia a mediat acordul de încetare a focului semnat în noiembrie 2020 între Armenia şi Azerbaidjan prin care s-a pus capăt celor şase săptămâni de violenţe pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah.

În virtutea acestui acord, aproximativ de 2.000 de militari ruşi de menţinere a păcii au fost desfăşuraţi în regiune.

Armenia face din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) condusă de Rusia, o alianţă militară care mai include Belarus şi trei republici din Asia Centrală. Conform acestui tratat, Rusia are obligaţia de a interveni în cazul unui atac asupra Armeniei de către o putere străină.

Erevanul nu a putut beneficia de această clauză în recentul conflict din Nagorno-Karabah, Rusia motivând că luptele au loc pe teritoriul enclavei separatiste, recunoscută pe plan internaţional ca aparţinând Azerbaidjanului şi nu pe teritoriul Armeniei propriu-zis.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

De fapt, Rusia încearcă să-şi păstreze rolul de arbitru în Caucaz, la care aspiră şi Turcia, vânzând arme deopotrivă Armeniei şi Azerbaidjanului, notează AFP.

Baza militară din Gyumri adăposteşte 3.000 de soldaţi, iar grăniceri ruşi sunt desfăşuraţi de-a lungul graniţelor cu Iran, Turcia şi Azerbaidjan.